RIL-calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor prin care s-au învestit cu formulă executorie titlurile de credit (cambie, bilet la ordin,cec).

 

R O M A N I A

MINISTERUL  PUBLIC

PARCHETUL  DE PE LANGA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

CABINET  PROCUROR GENERAL

Nr. 1220/C/4249/III-5/2012

din      5.09. 2012

Ril expediat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 5 septembrie 2012

C ă t r e,

  PREŞEDINTELE  ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

        În conformitate cu prevederile art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 32 din Legea nr.202/25.10.2010,  art. 25 lit. a) şi art. 63 lit. f) din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară, formulez prezentul

                  RECURS  ÎN  INTERESUL LEGII

în problema de drept vizând „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 şi a dispoziţiilor art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934 raportat la art. 373³ alin. (1¹) din Codul de procedură civilă în referire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor prin care s-au învestit cu formulă executorie titlurile de credit (cambie, bilet la ordin,cec). Admisibilitatea recursului împotriva acestor încheieri”.

                       

Urmare sesizării Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Galaţi nr. 1066/25A din 25 mai 2012, transmisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin adresa nr. 6/SU/2012 din 6 iunie 2012 s-a verificat jurisprudenţa la nivelul întregii ţări în această problemă de drept, constatându-se caracterul neunitar al acesteia, după cum urmează:

            1. Astfel, unele instanţe de judecată au considerat că încheierile prin care au fost  admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit menţionate anterior pot fi atacate cu recurs.

S-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 privind cambia şi biletul la ordin, încheierea de învestire pronunţată de judecătorie nu este supusă apelului. Conform art. 106 din acelaşi act normativ, aceleaşi norme sunt aplicabile şi biletului la ordin.

Aceste norme sunt derogatorii de la dreptul comun, reprezentat de prevederile art. 373³ alin. (1¹) din Codul de procedură civilă, astfel încât devin aplicabile cu prioritate faţă de legea generală care prevede că încheierea prin care s-a admis cererea de învestire cu formulă executorie nu este supusă niciunei căi de atac.

În referire la învestirea cu formulă executorie a cecului, s-a arătat că această materie este, de asemenea, supusă unei reglementări speciale, conţinute în art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934, derogatorie de la dreptul comun, iar potrivit art. 721 din Codul de procedură civilă, aplicarea normelor speciale prevalează.

În virtutea caracterului unitar al procedurii execuţionale cambiale, aceste instanţe au apreciat că  încheierile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate sunt supuse recursului care se poate exercita potrivit regulilor generale conţinute de art. 299 alin. (1) Cod procedură civilă. (Anexa I)

2. Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că încheierile prin care sunt admise cererile de învestire cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate nu sunt supuse niciunei căi de atac, iar recursul exercitat împotriva acestor aceste inadmisibil.

În argumentarea acestei orientări jurisprudenţiale s-a arătat că dispoziţiile din Legea nr.58/1934 şi Legea nr.59/1934 se completează cu prevederile conţinute în art. 373³ alin. (1¹) din Codul de procedură civilă.

De asemenea, s-a reţinut şi că dispoziţiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 şi ale art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934 trebuie analizate în contextul istoric în care au fost adoptate, la acel moment recursul constituind o cale extraordinară de atac.

Ca atare, dispoziţia legală privitoare la interzicerea exercitării apelului din cele două legi speciale nu avea semnificaţia recunoaşterii posibilităţii exercitării recursului.

În această opinie s-a apreciat că, în prezent, există doar o aparentă contradicţie, sub aspectul analizat, între prevederile din legile speciale, indicate anterior şi cele conţinute în Codul de procedură civilă, iar în considerarea principiului legalităţii şi în lipsa unei prevederi normative exprese, nu se poate deduce existenţa unei căi de atac împotriva acestor încheieri. (Anexa II)

 *

 *                  *

Apreciez că prima orientare jurisprudenţială este în litera şi spiritul legii.

                       

Potrivit  art. 374  Cod procedură civilă, astfel cum a fost  modificat prin art. 1 pct. 15 Legea nr. 459/2006: „Hotărârea judecătorească sau alt titlu  se execută numai dacă este investit cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin. (1), afară de încheierile executorii, de hotărârile executorii provizorii şi de alte hotărâri sau înscrisuri prevăzute de lege, care se execută fără formulă executorie” [1].

De asemenea, prin art.1 pct. 16 din Legea nr. 459/2006 s-a introdus în cod şi art. 374¹, care prevede că : „Înscrisurile cărora legea le recunoaşte caracterul de titlu executoriu sunt puse în executare fără investirea cu formula executorie”.

Prin decizia în interesul legii nr. 4 din 19 ianuarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite[2] s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că dispoziţiile art. 374¹ din Codul de procedură civilă, raportate la art. 61 din Legea nr. 58/1934, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, la art. 53 din Legea nr. 59/1934, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că biletul la ordin, cambia şi cecul se învestesc cu formulă executorie pentru a fi puse în executare[3].

Considerentele formulate pe calea deciziei precedente şi principiile directoare ce se desprind din aceasta se regăsesc mutatis mutandis şi în problema de drept privind calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierilor de învestire cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi cecului.        

 Potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 58/1934, astfel cum a fost modificat prin art.1. pct. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 11 din 4 august 1993, cambia are valoare de titlu executor pentru capital şi accesorii, se învesteşte cu formulă executorie, iar încheierea de învestire nu este supusă apelului”[4].

Potrivit art. 106 din Legea nr. 58/1934, dispoziţiile art. 61, referitoare la cambie, se aplică în mod corespunzător şi biletului la ordin, în măsura în care nu sunt incompatibile cu natura acestui titlu. 

Totodată, aceeaşi reglementare se regăseşte şi în privinţa cecului[5], fiind conţinută de art. 53 alin. (1), (3) şi (4), astfel cum a fost modificat prin art. 3  pct. 8 şi 9 din  Ordonanţa Guvernului nr. 11 din 4 august 1993.

            Se constată, aşadar, că dispoziţiile cuprinse în art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 şi art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934, integrându-se unei proceduri execuţionale cambiale lato sensu, privită ca un tot unitar, au un caracter special, derogator de la normele de drept comun conţinute în art. 373³ alin. (1¹) din Codul de procedură civilă potrivit cărora: ,,Încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de învestire cu formulă executorie a hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris în cazurile prevăzute de lege nu este supusă nici unei căi de atac.”[6]

            Conflictul dintre legea specială anterioară şi legea generală ulterioară se rezolvă prin aplicarea conjugată a principiilor potrivit cărora norma specială se aplică cu prioritate faţă de norma generală -  specialia generalibus derogant –şi o normă specială nu poate să fie modificată sau abrogată decât în mod expres printr-o  normă generală ulterioară [7].

Or, normele tranzitorii din Legea nr. 219/2005 prin care art. 373³ alin. (1¹) a fost introdus în Codul de procedură civilă, nu cuprind nicio dispoziţie de abrogare expresă a normelor speciale contrare, conţinute în Legile nr. 58/1934 şi nr. 59/1934.

Prin urmare, dispoziţiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 58/1934 şi art. 53 alin. (4) din Legea nr. 59/1934 urmează a se aplica cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 373^3 Cod de procedură civilă.

Argumentul de interpretare istorică şi teleologică susţinut în fundamentarea opiniei potrivit căreia încheierile analizate nu supuse niciunei căi de atac nu subzistă, având în vedere că textele indicate din Legea nr. 58/1934 şi Legea nr. 59/1934 au fost reformulate prin Ordonanţa Guvernului nr. 11/1993, iar la datele adoptării şi publicării ordonanţei amintite erau deja în vigoare dispoziţiile art. 299 Cod procedură civilă, în redactarea dată prin Legea nr. 59/1993 (adoptată, anterior, la 23 iulie 1993 şi publicată la 26 iulie 1993)[8]^.

Sub acest aspect, în doctrină s-a arătat că, dacă legiuitorul (atât în anul 1934, cât şi în anul 1993) ar fi considerat că împotriva încheierii în discuţie nu se poate declara nici apel şi nici recurs - deşi illo tempore regula era în sensul că atât în cauzele civile, cât şi în cele comerciale se putea declara mai întâi apel şi, apoi, recurs – ar fi statornicit că încheierea instanţei de învestire a cambiei şi a biletului la ordin este irevocabilă, iar nu doar supusă apelului.

            Susţinerea că împotriva încheierilor de învestire cu formulă executorie a cambiilor şi a biletelor la ordin se poate exercita numai opoziţia la executare, reglementată de art. 62 din Legea nr. 58/1934, nu poate fi admisă, întrucât aceasta nu constituie o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti privind învestirea cu formulă executorie, ci vizează cu totul altă fază, respectiv aceea a executării silite care, evident, este a doua fază a procesului civil, distinctă de cea a judecăţii.

Concluzia potrivit căreia opoziţia reglementată de art. 62 din Legea nr. 58/1934 este o cale de atac specifică fazei executării silite a titlurilor de credit menţionate, derivă din însuşi faptul că termenul de exercitare a opoziţiei, de 5 zile, curge de la primirea somaţiei de executare, fapt care presupune implicit declan­şarea procedurii executării silite.

Or, învestirea cu formulă executorie nu poate fi asimilată unui act de executare silită, având în vedere faptul că procedura exe­cutării silite este declanşată numai în momentul formulării cererii de executare de către creditor, această fază a procesului civil fiind guvernată, de asemenea, de principiul disponibilităţii.

             Un alt argument împotriva tezei inadmisibilităţii recursului în cazul arătat rezidă în dispoziţiile art. 62 şi 63 din Legea nr. 58/1934 care reglementează limitativ situaţiile ce pot fi invocate de către debitor cu titlu de excepţie în cazul acţiu­nilor cambiale şi al opoziţiei la somaţia de executare.      Numai pe calea recursului la încheierea de învestire cu formulă executorie ar fi posibilă înlăturarea unor nulităţi de ordine publică, cum sunt cele vizând nerespectarea dispoziţiilor relative la competenţa după materie, nerespectarea prin­cipiului contradictorialităţii etc., aspecte care nu ar putea fi invocate în cadrul altor proceduri cambiale, dat fiind caracterul restrictiv al situaţiilor în care acestea pot fi exercitate.

De altfel, dacă legiuitorul ar fi înţeles să instituie o cale specială de atac împotriva acestor încheieri, respectiv opoziţia, nu s-ar fi menţionat în alin. (2) al art. 61 din Legea nr. 58/1934 regula potrivit căreia încheierea nu este supusă apelului, astfel că, a pari ratione, este aplicabil principiului ubi lex non distinguit  nec nos distinguere debemus, tăcerea legii cu privire la existenţa căii de atac a recursului, presupunând admisibilitatea acestuia[9].

*       

Aşadar, cu privire la calea de atac ce poate fi formulată împotriva încheierii prin care se admite cererea de învestire cu formulă executorie a cambiei, biletului la ordin şi a cecului se poate concluziona, continuând raţionamentul instanţei supreme, exprimat atât prin decizia în interesul legii, menţionată anterior, cât şi prin decizii de speţă[10] că, în chestiunea analizată nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 373³ alin. (1¹) Cod procedură civilă, ci prevederile conţinute în art. 299 din acelaşi cod ce au caracter de reguli generale, faţă de cele speciale, referitoare la faza execuţională a procesului.

În tăcerea legiuitorului şi în aplicarea principiului de interpretare logică potrivit căruia, dacă norma specială nu prevede un anumit aspect, ea se completează cu norma generală, apreciez că aceste încheieri, fiind date fără apel, sunt supuse recursului.

                                    Soluţionarea acestei probleme de drept pe calea unei decizii de interpretare cu caracter obligatoriu pentru instanţe este necesară, chiar şi în contextul intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă care nu mai preia instituţia învestirii cu formulă executorie, faţă de constatarea unei divergenţe profunde de jurisprudenţă în materie, exemplificată în precedent, precum şi în raport de normele tranzitorii conţinute de art. 3 alin. (1) din Legea nr.76/2012, în privinţa executărilor începute înainte de intrarea în vigoare a noului cod.

*

*                 *

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 330⁷ din Codul de procedură civilă solicit admiterea recursului în interesului legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.

PROCUROR GENERAL

   Laura Codruţa Kövesi

---

[1] Legea nr. 459 din 6 decembrie 2006, pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă a fost publicată  în Monitorul Oficial nr. 994 din 13 decembrie 2006;

[2] Publicată în Monitorul Oficial, partea I,  nr. 381 din 4 iunie 2009

[3] Pe calea considerentelor formulate în cuprinsul menţionatei decizii s-a accentuat asupra caracterului exclusivist, derogatoriu si special al dreptului cambial faţă de dreptul comun, ceea ce impune aplicarea principiului specialia generalibus derogant, având în vedere că prioritatea incidenţei dreptului cambial este strict condiţionată de îndeplinirea unor formalităţi specifice pentru valorificarea titlurilor de credit şi că executarea cambială constituie un sistem executor unitar, propriu dreptului cambial.

                Învestirea cu formulă executorie a titlurilor de credit analizate a fost calificată, astfel, ca o etapă în cadrul procedurii execuţionale cambiale ce trebuie privită ca un tot unitar, nefiind posibil ca aceasta etapă să fie supusă regulilor de drept comun, iar restul etapelor acestei proceduri să se realizeze conform reglementărilor speciale cuprinse in menţionatele legi.

[4]  Ordonanţa Guvernului nr. 11 din 4 august 1993 pentru modificarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin şi a Legii nr. 59/1934 asupra cecului a fost publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 201 din 23 august 1993;

[5] Dispoziţiile art. 53 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 59/1934, asupra cecului au următorul conţinut:

„(1) Cecul are valoare de titlu executor pentru capital şi accesorii, stabilite conform art. 48 şi art. 49.

…..

(2 )   Competentă pentru a învesti cecul cu formulă executorie este judecătoria.

(3).  Încheierea de învestire nu este supusă apelului.”

[6] Textul art. 373³ alin. (1¹) în actuala redactare a fost introdus în Codul de procedură civilă prin art. I pct. 67 din Legea nr. 219/2005, pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul oficial, partea I, nr.609 din 14 iulie 2005; 

[7] O. Ungureanu – „Drept civil. Introducere”, Ediţia a 8-a, Editura C H Beck, 2007, pct.9.2.D;

[8]Florea Grosu – ,,Admisibilitatea exercitării recursului împotriva încheierilor prin care se dispune învestirea cu formulă executorie a cambiei şi a biletului la ordin’’, Revista Dreptul nr. 3/2001, p.88;

[9] Idem, p. 89-90;

[10] C.S.J. Secţia comercială, decizia nr. 1 din 14  ianuarie 2003, publicată www.scj.ro; Î.C.C.J – Secţia comercială, decizia nr. 2384 din 13 octombrie 2009, www.legalis.ro.;