CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE


CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UNIUNII EUROPENE

Preambul

Popoarele Europei, stabilind între ele o uniune tot mai strânsă, au hotărât să împărtășească un viitor
pașnic întemeiat pe valori comune.
Conștientă de patrimoniul său spiritual  și moral, Uniunea este întemeiată pe valorile indivizibile  și
universale ale demnității umane, libertății, egalității și solidarității; aceasta se întemeiază pe principiile
democrației și statului de drept. Uniunea situează persoana în centrul acțiunii sale, instituind cetățenia
Uniunii  și creând un spațiu de libertate, securitate  și justiție.
Uniunea contribuie la păstrarea  și la dezvoltarea acestor valori comune, respectând diversitatea
culturilor  și tradițiilor popoarelor Europei, precum  și identitatea națională a statelor membre  și
organizarea autorităților lor publice la nivel național, regional  și local; Uniunea caută  să
promoveze o dezvoltare echilibrată și durabilă și asigură libera circulație a persoanelor, serviciilor,
mărfurilor  și capitalurilor, precum  și libertatea de stabilire.
În acest scop, este necesară consolidarea protecției drepturilor fundamentale, făcându-le mai vizibile
prin cartă, în spiritul evoluției societății, a progresului social și a dezvoltărilor științifice și tehnologice.
Prezenta cartă reafirmă, cu respectarea competențelor  și sarcinilor Uniunii, precum  și a principiului
subsidiarității, drepturile care rezultă în principal din tradițiile constituționale  și din obligațiile inter­
naționale comune statelor membre, din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, din Cartele sociale adoptate de Uniune și de către Consiliul Europei, precum
și din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Curții Europene a Drepturilor Omului.
În acest context, carta va fi interpretată de către instanțele judecătorești ale Uniunii  și ale statelor
membre, acordând atenția cuvenită explicațiilor redactate sub autoritatea prezidiului Convenției care a
elaborat carta  și actualizate sub răspunderea prezidiului Convenției Europene.
Beneficiul acestor drepturi implică responsabilități  și îndatoriri atât față de terți, precum  și față de
comunitatea umană în general  și față de generațiile viitoare.
În consecință, Uniunea recunoaște drepturile, libertățile  și principiile enunțate în continuare.


'via Blog this'

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Băncile, cei mai mari proprietari imobiliari

Cât se întinde dreptul de autor în cazul programelor de calculator | Legislatie gratuita,Monitorul oficial,Acte Normative

DESPRE PROFESIA DE AVOCAT IN LEGISLATIA ACTUALA ‹ Asociatia pentru Monitorizarea Justitiei