Ilie Şerban c. României - Înscriere în barou fără examen. Refuzul consiliului baroului. Consilier juridic cu vechime de peste 10 ani.
Ilie Şerban c. României - Înscriere în barou fără examen. Refuzul consiliului baroului. Consilier juridic cu vechime de peste 10 ani.:
'via Blog this'
Monitorul Oficial nr. 828 din 10 decembrie 2012 a publicat traducerea în limba română a hotărârii CEDO pronunţate în cauza Ilie Şerban împotriva României la 10 iulie 2012.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
SECŢIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 10 iulie 2012,
în Cauza Ilie Şerban împotriva României
(Cererea nr. 17.984/04)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Ilie Şerban împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 19 iunie 2012,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr. 17.984/04 îndreptată împotriva României prin care un resortisant al acestui stat, Ilie Şerban (reclamantul), a sesizat Curtea la 1 aprilie 2004 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 21 septembrie 2009, cererea a fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art. 29 § 1 din Convenţie, s-a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
4. În urma abţinerii lui Corneliu Bîrsan, judecător ales să reprezinte România (art. 28 din regulament), preşedintele camerei a desemnat-o pe Kristina Pardalos în calitate de judecător ad-hoc (art. 26 § 4 din Convenţie şi art. 29 § 1 din regulament).
ÎN FAPT
I.Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1953 şi locuieşte în Petroşani.
6. La 20 decembrie 2000, reclamantul a solicitat Consiliului Baroului Hunedoara (consiliul baroului) înscrierea sa în barou fără examen. Acesta susţinea că exercita profesia de jurist într-o întreprindere de peste 10 ani şi că, în conformitate cu art. 14 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, avea dreptul de a fi înscris în profesie cu scutire de examen.
7. La 1 august 2001, consiliul baroului a emis un aviz negativ cu privire la admiterea cu scutire de examen a reclamantului în Baroul Hunedoara. Contestaţiile formulate de reclamant în faţa Comisiei permanente a Uniunii Avocaţilor (Comisia permanentă) şi a Consiliului Uniunii Avocaţilor (Consiliul Uniunii) au fost respinse la date neprecizate de reclamant.
8. În ianuarie 2002, reclamantul a depus o nouă cerere de înscriere în barou cu scutire de examen. La 2 februarie 2002, a fost supus unui examen scris privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Consiliul baroului a emis un nou aviz negativ, pe motiv că reclamantul nu a trecut examenul scris.
9. La 22 martie 2002, bazându-se pe avizul consiliului baroului, Comisia permanentă a respins cererea reclamantului. Reclamantul nu a primit răspuns la contestaţia pe care a formulat-o în faţa Consiliului Uniunii.
10. La 2 iulie 2002, reclamantul a contestat decizia Comisiei permanente în faţa Curţii de Apel Alba Iulia. Acesta a arătat că respingerea cererii sale era arbitrară, deoarece Legea nr. 51/1995 îi acorda dreptul de a fi primit în barou cu scutire de examen, consiliul baroului având doar un rol consultativ.
SECŢIA A TREIA
HOTĂRÂREA
din 10 iulie 2012,
în Cauza Ilie Şerban împotriva României
(Cererea nr. 17.984/04)
Strasbourg
Hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din Convenţie. Aceasta poate suferi modificări de formă.
În Cauza Ilie Şerban împotriva României,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din Josep Casadevall, preşedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, şi Santiago Quesada, grefier de secţie,
după ce a deliberat în camera de consiliu, la 19 iunie 2012,
pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se află Cererea nr. 17.984/04 îndreptată împotriva României prin care un resortisant al acestui stat, Ilie Şerban (reclamantul), a sesizat Curtea la 1 aprilie 2004 în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (Convenţia).
2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul guvernamental, Răzvan-Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. La 21 septembrie 2009, cererea a fost comunicată Guvernului. În conformitate cu art. 29 § 1 din Convenţie, s-a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea şi fondul cauzei vor fi examinate împreună.
4. În urma abţinerii lui Corneliu Bîrsan, judecător ales să reprezinte România (art. 28 din regulament), preşedintele camerei a desemnat-o pe Kristina Pardalos în calitate de judecător ad-hoc (art. 26 § 4 din Convenţie şi art. 29 § 1 din regulament).
ÎN FAPT
I.Circumstanţele cauzei
5. Reclamantul s-a născut în 1953 şi locuieşte în Petroşani.
6. La 20 decembrie 2000, reclamantul a solicitat Consiliului Baroului Hunedoara (consiliul baroului) înscrierea sa în barou fără examen. Acesta susţinea că exercita profesia de jurist într-o întreprindere de peste 10 ani şi că, în conformitate cu art. 14 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, avea dreptul de a fi înscris în profesie cu scutire de examen.
7. La 1 august 2001, consiliul baroului a emis un aviz negativ cu privire la admiterea cu scutire de examen a reclamantului în Baroul Hunedoara. Contestaţiile formulate de reclamant în faţa Comisiei permanente a Uniunii Avocaţilor (Comisia permanentă) şi a Consiliului Uniunii Avocaţilor (Consiliul Uniunii) au fost respinse la date neprecizate de reclamant.
8. În ianuarie 2002, reclamantul a depus o nouă cerere de înscriere în barou cu scutire de examen. La 2 februarie 2002, a fost supus unui examen scris privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Consiliul baroului a emis un nou aviz negativ, pe motiv că reclamantul nu a trecut examenul scris.
9. La 22 martie 2002, bazându-se pe avizul consiliului baroului, Comisia permanentă a respins cererea reclamantului. Reclamantul nu a primit răspuns la contestaţia pe care a formulat-o în faţa Consiliului Uniunii.
10. La 2 iulie 2002, reclamantul a contestat decizia Comisiei permanente în faţa Curţii de Apel Alba Iulia. Acesta a arătat că respingerea cererii sale era arbitrară, deoarece Legea nr. 51/1995 îi acorda dreptul de a fi primit în barou cu scutire de examen, consiliul baroului având doar un rol consultativ.
11. Prin hotărârea din 28 august 2002, curtea de apel a admis acţiunea, hotărând că reclamantul îndeplinea toate condiţiile impuse de lege pentru a fi admis în profesie cu scutire de examen.
12. Uniunea Avocaţilor a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, invocând faptul că, în temeiul statutului profesiei de avocat, pentru a beneficia de înscrierea în barou cu scutire de examen, candidaţii care au cel puţin 10 ani de experienţă într-o profesie juridică trebuie să treacă un examen privind organizarea şi exercitarea profesiei, test pe care reclamantul nu l-a trecut.
13. Prin hotărârea sa din 3 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul, considerând că admiterea în profesie reprezintă o posibilitate, nu un drept, şi că decizia Comisiei permanente a fost legală, în măsura în care consiliul baroului a emis un aviz negativ. Curtea a reţinut că, potrivit art. 14 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, persoana care a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar sau consilier juridic timp de cel puţin 10 ani poate deveni avocat cu scutire de examen. Cu toate acestea, decizia privind admiterea în profesie este de competenţa Uniunii, care o exercită prin autorităţile sale în condiţiile legii. În măsura în care dispoziţiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 ofereau persoanei în cauză doar o posibilitate, nu şi un drept de a fi admis în profesie cu scutire de examen şi ţinând seama de faptul că autorităţile competente au constatat că reclamantul nu a trecut examenul de admitere şi au justificat legal refuzul lor de a autoriza admiterea în profesie cu scutire de examen, Curtea a concluzionat că acţiunea reclamantului este nefondată.
14. La 1 martie 2005, reclamantul a fost înscris în Baroul Hunedoara, în urma avizului favorabil al Consiliului baroului asupra unei noi cereri a acestuia de admitere în profesie. La 1 mai 2006, reclamantul a fost transferat la cerere în Baroul Dolj.
II.Dreptul şi practica interne relevante
15. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa internă relevante sunt descrise în Hotărârea Ştefan şi Ştef împotriva României (nr. 24.428/03 şi 26.977/03/02, pct. 20–26, 27 ianuarie 2009).
16. Prin hotărârea sa din 25 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a hotărât că, în cazul în care un candidat avea experienţa profesională impusă de lege şi nu se afla într-o situaţie de incompatibilitate, dreptul său de a fi admis în profesie deriva din lege şi că Uniunea nu putea să împiedice exercitarea acestui drept.
17. În hotărârile pronunţate la 22 noiembrie 1996, 6 martie 1998, 23 mai 2000, 10 decembrie 2002, 29 ianuarie 2003, 16 septembrie 2004, 27 ianuarie, 25 februarie şi 23 martie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a considerat că admiterea în profesia de avocat cu scutire de examen era, pentru persoana care îndeplinea condiţiile legii, un drept, nu o posibilitate lăsată la aprecierea discreţionară a Uniunii.
ÎN DREPT
I.Cu privire la excepţia Guvernului asupra pierderii calităţii de „victimă“
18. Reclamantul a susţinut că hotărârea Curţii Supreme din 3 octombrie 2003 de respingere a cererii sale de admitere în barou cu scutire de examen aduce atingere principiului securităţii juridice.
19. Guvernul invocă pierderea calităţii de victimă a reclamantului în sensul art. 34 din Convenţie. Acesta reaminteşte că, pentru ca un reclamant să se poată pretinde victimă în sensul acestui articol, este necesar nu doar să aibă această calitate la momentul introducerii cererii, dar şi în cursul procedurii în faţa Curţii. De asemenea, Guvernul invocă şi cauzele Stoicescu împotriva României [(revizuire) nr. 31.551/96, 21 septembrie 2004] şi Negusse Mekonnen împotriva României [(decembrie), nr. 19.011/06, 25 noiembrie 2008]. Guvernul arată că, după respingerea primei sale cereri de admitere în barou cu scutire de examen, reclamantul a obţinut înscrierea în barou la 1 martie 2005.
20. Curtea reaminteşte că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă în principiu pentru a-i retrage acestuia statutul de „victimă“, decât în cazul în care autorităţile naţionale au recunoscut, explicit sau în esenţă, iar apoi au reparat încălcarea Convenţiei (Amuur împotriva Franţei, 25 iunie 1996, pct. 36, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-III).
21. În speţă, chiar dacă înscrierea reclamantului în barou ar putea fi considerată o recunoaştere în esenţă a încălcării dreptului său de a beneficia de primirea în profesie cu scutire de examen, Curtea consideră că această măsură nu îi oferă o reparaţie adecvată în sensul jurisprudenţei Curţii. Astfel, mai mult de 5 ani, reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a exercita profesia de avocat fără a primi ulterior vreo reparaţie.
22. În consecinţă, Curtea respinge excepţia Guvernului.
II.Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie
23. Reclamantul denunţă o atingere adusă principiului securităţii juridice. Acesta invocă art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil […] de către o instanţă […], care va hotărî […] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil […]“
A.Cu privire la admisibilitate
24. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, Curtea subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B.Cu privire la fond
25. Reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la un proces echitabil pe motiv că, în cazul său, Curtea Supremă de Justiţie a pronunţat o hotărâre care încalcă jurisprudenţa constantă a acesteia. Acesta arată că se afla într-o situaţie identică celei a altor consilieri juridici cărora li s-a recunoscut dreptul de a fi înscrişi în barou cu scutire de examen.
26. Prin urmare, reclamantul consideră că poziţia adoptată la 3 octombrie 2003 de Curtea Supremă în cazul său aduce atingere principiului securităţii juridice.
27. Guvernul relevă faptul că reclamantul nu şi-a întemeiat capătul de cerere, în special că nu a adus copii ale hotărârilor contrare celei pronunţate în cauza sa în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. De asemenea, Guvernul afirmă că hotărârea ce îl priveşte pe reclamant nu poate fi calificată drept arbitrară şi, în consecinţă, nu poate aduce atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil de vreme ce Curtea Supremă a analizat şi a răspuns detaliat la toate argumentele reclamantului şi a motivat suficient această hotărâre.
28. Guvernul adaugă că, începând din anul 2004, jurisprudenţa Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie (fosta Curte Supremă) a fost întotdeauna în favoarea primirii cu scutire de examen a foştilor consilieri juridici în profesia de avocat.
29. Curtea a constatat deja în hotărârea Ştefan şi Ştef, citată anterior, că, într-o serie de hotărâri pronunţate între anii 1996 şi 2005, Curtea Supremă de Justiţie (devenită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) a hotărât că dispoziţiile Legii nr. 51/1995 acordă juriştilor cu vechime mai mare de 10 ani dreptul de primire în Ordinul Avocaţilor cu scutire de examen de admitere.
30. Curtea observă că, în mod contrar jurisprudenţei sale constante care confirmă acest drept, Curtea Supremă de Justiţie a adoptat o soluţie opusă în cauza reclamantului. Or, trebuie să se constate că hotărârea din 3 octombrie 2003 nu poate fi calificată drept un reviriment al jurisprudenţei datorat unei noi interpretări a legii. Astfel, Curtea Supremă de Justiţie nu a explicat în niciun fel motivele schimbării poziţiei sale şi a revenit ulterior la jurisprudenţa sa constantă. În acest context, hotărârea care îi refuză reclamantului dreptul de a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 51/1995 apare drept singulară şi arbitrară (Ştefan şi Ştef, citată anterior, pct. 35).
31. Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie.
III.Cu privire la pretinsa încălcare a art. 14 coroborat cu art. 6 din Convenţie
32. Reclamantul denunţă un tratament discriminatoriu în raport cu alte persoane care se află într-o situaţie similară cu a sa.
33. Având în vedere concluziile incluse la pct. 31 supra, Curtea concluzionează că acest capăt de cerere trebuie declarat admisibil, dar că nu sunt motive să se pronunţe cu privire la fond [a se vedea, mutatis mutandis, printre altele, Laino împotriva Italiei (MC), nr. 33.158/96, pct. 25, CEDO 1999-I, Biserica Catolică din Cannee împotriva Greciei, 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, pct. 50, şi Ruianu împotriva Românei, nr. 34.647/97, pct. 74, 17 iunie 2003].
IV.Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
34. Potrivit art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.“
A.Prejudiciu
35. Reclamantul solicită 100 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
36. Guvernul solicită Curţii să respingă aceste pretenţii, considerând că nu sunt justificate şi că nu au o legătură de cauzalitate cu pretinsele încălcări ale Convenţiei. În orice caz, acesta consideră că o constatare a încălcării drepturilor invocate de reclamant poate constitui în sine o reparaţie suficientă a prejudiciilor suferite.
37. Curtea relevă că singura bază care trebuie reţinută pentru acordarea unei satisfacţii echitabile constă în speţă în faptul că reclamantul nu a putut beneficia de garanţiile art. 6. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ce nu poate fi contestat. Pronunţându-se în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţie, aceasta acordă reclamantului 3.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B.Cheltuieli de judecată
38. Reclamantul nu solicită rambursarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, nicio sumă nu va fi acordată cu acest titlu.
C.Dobânzi moratorii
39. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
3. hotărăşte că nu este necesar să examineze capătul de cerere întemeiat pe art. 14 coroborat cu art. 6 din Convenţie;
4. hotărăşte:
a) ca statul pârât să îi plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 3.000 EUR (trei mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, care va fi convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, pentru prejudiciul moral;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 10 iulie 2012, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
12. Uniunea Avocaţilor a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, invocând faptul că, în temeiul statutului profesiei de avocat, pentru a beneficia de înscrierea în barou cu scutire de examen, candidaţii care au cel puţin 10 ani de experienţă într-o profesie juridică trebuie să treacă un examen privind organizarea şi exercitarea profesiei, test pe care reclamantul nu l-a trecut.
13. Prin hotărârea sa din 3 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul, considerând că admiterea în profesie reprezintă o posibilitate, nu un drept, şi că decizia Comisiei permanente a fost legală, în măsura în care consiliul baroului a emis un aviz negativ. Curtea a reţinut că, potrivit art. 14 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, persoana care a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar sau consilier juridic timp de cel puţin 10 ani poate deveni avocat cu scutire de examen. Cu toate acestea, decizia privind admiterea în profesie este de competenţa Uniunii, care o exercită prin autorităţile sale în condiţiile legii. În măsura în care dispoziţiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 51/1995 ofereau persoanei în cauză doar o posibilitate, nu şi un drept de a fi admis în profesie cu scutire de examen şi ţinând seama de faptul că autorităţile competente au constatat că reclamantul nu a trecut examenul de admitere şi au justificat legal refuzul lor de a autoriza admiterea în profesie cu scutire de examen, Curtea a concluzionat că acţiunea reclamantului este nefondată.
14. La 1 martie 2005, reclamantul a fost înscris în Baroul Hunedoara, în urma avizului favorabil al Consiliului baroului asupra unei noi cereri a acestuia de admitere în profesie. La 1 mai 2006, reclamantul a fost transferat la cerere în Baroul Dolj.
II.Dreptul şi practica interne relevante
15. Dispoziţiile legale şi jurisprudenţa internă relevante sunt descrise în Hotărârea Ştefan şi Ştef împotriva României (nr. 24.428/03 şi 26.977/03/02, pct. 20–26, 27 ianuarie 2009).
16. Prin hotărârea sa din 25 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiţie a hotărât că, în cazul în care un candidat avea experienţa profesională impusă de lege şi nu se afla într-o situaţie de incompatibilitate, dreptul său de a fi admis în profesie deriva din lege şi că Uniunea nu putea să împiedice exercitarea acestui drept.
17. În hotărârile pronunţate la 22 noiembrie 1996, 6 martie 1998, 23 mai 2000, 10 decembrie 2002, 29 ianuarie 2003, 16 septembrie 2004, 27 ianuarie, 25 februarie şi 23 martie 2005, Curtea Supremă de Justiţie a considerat că admiterea în profesia de avocat cu scutire de examen era, pentru persoana care îndeplinea condiţiile legii, un drept, nu o posibilitate lăsată la aprecierea discreţionară a Uniunii.
ÎN DREPT
I.Cu privire la excepţia Guvernului asupra pierderii calităţii de „victimă“
18. Reclamantul a susţinut că hotărârea Curţii Supreme din 3 octombrie 2003 de respingere a cererii sale de admitere în barou cu scutire de examen aduce atingere principiului securităţii juridice.
19. Guvernul invocă pierderea calităţii de victimă a reclamantului în sensul art. 34 din Convenţie. Acesta reaminteşte că, pentru ca un reclamant să se poată pretinde victimă în sensul acestui articol, este necesar nu doar să aibă această calitate la momentul introducerii cererii, dar şi în cursul procedurii în faţa Curţii. De asemenea, Guvernul invocă şi cauzele Stoicescu împotriva României [(revizuire) nr. 31.551/96, 21 septembrie 2004] şi Negusse Mekonnen împotriva României [(decembrie), nr. 19.011/06, 25 noiembrie 2008]. Guvernul arată că, după respingerea primei sale cereri de admitere în barou cu scutire de examen, reclamantul a obţinut înscrierea în barou la 1 martie 2005.
20. Curtea reaminteşte că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă în principiu pentru a-i retrage acestuia statutul de „victimă“, decât în cazul în care autorităţile naţionale au recunoscut, explicit sau în esenţă, iar apoi au reparat încălcarea Convenţiei (Amuur împotriva Franţei, 25 iunie 1996, pct. 36, Culegere de hotărâri şi decizii 1996-III).
21. În speţă, chiar dacă înscrierea reclamantului în barou ar putea fi considerată o recunoaştere în esenţă a încălcării dreptului său de a beneficia de primirea în profesie cu scutire de examen, Curtea consideră că această măsură nu îi oferă o reparaţie adecvată în sensul jurisprudenţei Curţii. Astfel, mai mult de 5 ani, reclamantul s-a aflat în imposibilitatea de a exercita profesia de avocat fără a primi ulterior vreo reparaţie.
22. În consecinţă, Curtea respinge excepţia Guvernului.
II.Cu privire la pretinsa încălcare a art. 6 § 1 din Convenţie
23. Reclamantul denunţă o atingere adusă principiului securităţii juridice. Acesta invocă art. 6 § 1 din Convenţie, care prevede următoarele:
„Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil […] de către o instanţă […], care va hotărî […] asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil […]“
A.Cu privire la admisibilitate
24. Curtea constată că acest capăt de cerere nu este în mod vădit nefondat în sensul art. 35 § 3 din Convenţie. De asemenea, Curtea subliniază că acesta nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarat admisibil.
B.Cu privire la fond
25. Reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la un proces echitabil pe motiv că, în cazul său, Curtea Supremă de Justiţie a pronunţat o hotărâre care încalcă jurisprudenţa constantă a acesteia. Acesta arată că se afla într-o situaţie identică celei a altor consilieri juridici cărora li s-a recunoscut dreptul de a fi înscrişi în barou cu scutire de examen.
26. Prin urmare, reclamantul consideră că poziţia adoptată la 3 octombrie 2003 de Curtea Supremă în cazul său aduce atingere principiului securităţii juridice.
27. Guvernul relevă faptul că reclamantul nu şi-a întemeiat capătul de cerere, în special că nu a adus copii ale hotărârilor contrare celei pronunţate în cauza sa în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. De asemenea, Guvernul afirmă că hotărârea ce îl priveşte pe reclamant nu poate fi calificată drept arbitrară şi, în consecinţă, nu poate aduce atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil de vreme ce Curtea Supremă a analizat şi a răspuns detaliat la toate argumentele reclamantului şi a motivat suficient această hotărâre.
28. Guvernul adaugă că, începând din anul 2004, jurisprudenţa Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie (fosta Curte Supremă) a fost întotdeauna în favoarea primirii cu scutire de examen a foştilor consilieri juridici în profesia de avocat.
29. Curtea a constatat deja în hotărârea Ştefan şi Ştef, citată anterior, că, într-o serie de hotărâri pronunţate între anii 1996 şi 2005, Curtea Supremă de Justiţie (devenită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) a hotărât că dispoziţiile Legii nr. 51/1995 acordă juriştilor cu vechime mai mare de 10 ani dreptul de primire în Ordinul Avocaţilor cu scutire de examen de admitere.
30. Curtea observă că, în mod contrar jurisprudenţei sale constante care confirmă acest drept, Curtea Supremă de Justiţie a adoptat o soluţie opusă în cauza reclamantului. Or, trebuie să se constate că hotărârea din 3 octombrie 2003 nu poate fi calificată drept un reviriment al jurisprudenţei datorat unei noi interpretări a legii. Astfel, Curtea Supremă de Justiţie nu a explicat în niciun fel motivele schimbării poziţiei sale şi a revenit ulterior la jurisprudenţa sa constantă. În acest context, hotărârea care îi refuză reclamantului dreptul de a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 51/1995 apare drept singulară şi arbitrară (Ştefan şi Ştef, citată anterior, pct. 35).
31. Prin urmare, a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie.
III.Cu privire la pretinsa încălcare a art. 14 coroborat cu art. 6 din Convenţie
32. Reclamantul denunţă un tratament discriminatoriu în raport cu alte persoane care se află într-o situaţie similară cu a sa.
33. Având în vedere concluziile incluse la pct. 31 supra, Curtea concluzionează că acest capăt de cerere trebuie declarat admisibil, dar că nu sunt motive să se pronunţe cu privire la fond [a se vedea, mutatis mutandis, printre altele, Laino împotriva Italiei (MC), nr. 33.158/96, pct. 25, CEDO 1999-I, Biserica Catolică din Cannee împotriva Greciei, 16 decembrie 1997, Culegere 1997-VIII, pct. 50, şi Ruianu împotriva Românei, nr. 34.647/97, pct. 74, 17 iunie 2003].
IV.Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenţie
34. Potrivit art. 41 din Convenţie,
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al înaltei părţi contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă.“
A.Prejudiciu
35. Reclamantul solicită 100 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
36. Guvernul solicită Curţii să respingă aceste pretenţii, considerând că nu sunt justificate şi că nu au o legătură de cauzalitate cu pretinsele încălcări ale Convenţiei. În orice caz, acesta consideră că o constatare a încălcării drepturilor invocate de reclamant poate constitui în sine o reparaţie suficientă a prejudiciilor suferite.
37. Curtea relevă că singura bază care trebuie reţinută pentru acordarea unei satisfacţii echitabile constă în speţă în faptul că reclamantul nu a putut beneficia de garanţiile art. 6. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral ce nu poate fi contestat. Pronunţându-se în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenţie, aceasta acordă reclamantului 3.000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.
B.Cheltuieli de judecată
38. Reclamantul nu solicită rambursarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, nicio sumă nu va fi acordată cu acest titlu.
C.Dobânzi moratorii
39. Curtea consideră necesar ca rata dobânzilor moratorii să se întemeieze pe rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, majorată cu 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În unanimitate,
CURTEA:
1. declară cererea admisibilă;
2. hotărăşte că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenţie;
3. hotărăşte că nu este necesar să examineze capătul de cerere întemeiat pe art. 14 coroborat cu art. 6 din Convenţie;
4. hotărăşte:
a) ca statul pârât să îi plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenţie, suma de 3.000 EUR (trei mii de euro), plus orice sumă ce poate fi datorată cu titlu de impozit, care va fi convertită în moneda statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, pentru prejudiciul moral;
b) că, de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, aceste sume trebuie majorate cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu 3 puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparaţii echitabile pentru celelalte capete de cerere.
Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 10 iulie 2012, în temeiul art. 77 § 2 şi 3 din regulament.
Josep Casadevall,
preşedinte
Santiago Quesada,
grefier
'via Blog this'
Comentarii