Seneca Lucius Annaeus

Prima şi cea mai grea pedeapsă a celor vinovaţi este chiar vina săvîrşită şi niciun păcat nu rămîne nepedepsit, oricît ar îngrămădi norocul daruri peste el ori l-ar acoperi ori l-ar apăra: pedeapsa constă în vina însăşi. Totuşi, la această pedeapsă se adaugă şi se îngrămădesc şi altele: teama neîncetată, groaza şi nesiguranţa vPrima şi cea mai grea pedeapsă a celor vinovaţă este chiar vina săvîrşită şi niciun păcat nu rămîne nepedepsit, oricît ar îngrămădi norocul daruri peste el ori l-ar acoperi ori l-ar apăra: pedeapsa constă în vina însăşi. Totuşi, la această pedeapsă se adaugă şi se îngrămădesc şi altele: teama neîncetată, groaza şi nesiguranţa veşnică. De ce să eliberez netrebnicia de acest chin? De ce să nu o ţin pentru veşnicie în nesiguranţă? 
Faptele rele aduc chinurile conştiinţei: chinul ei cel mai mare este să fie sfîşiată şi biciuită fără încetare de nelinişte şi să nu-l poată crede pe cel ce îi promite liniştea. Tocmai aceasta este dovada, că groaza noastră de crimă este naturală: toţi cei vinovaţi se tem, chiar dacă se află în siguranţă. 

Soarta îi eliberează pe mulţi din temniţă, pe nimeni însă nu eliberează de spaimă. De ce? Pentru că este înrădăcinată în noi aversiunea faţă de o faptă pe care natura însăşi o condamnă. De aceea nici cel ce stă ascuns nu e niciodată sigur că poate rămîne acolo: conştiinţa îl acuză şi îl face să se dezvăluie sieşi. Traiul în nelinişte este soarta celor vinovaţi. Multe greşeli scapă de pedeapsa legii, de judecători, de pedepsele bine fixate: tocmai de aceea ar fi grav pentru oameni dacă cei vinovaţi nu ar suferi pe dată pedepse aspre din partea naturii şi dacă frica nu ar lua pe dată locul pedepsei impuse.


 Rămîi cu bine.eşnică. De ce să eliberez netrebnicia de acest chin? De ce să nu o ţin pentru veşnicie în nesiguranţă?
Faptele rele aduc chinurile conştiinţei: chinul ei cel mai mare este să fie sfîşiată şi biciuită fără încetare de nelinişte şi să nu-l poată crede pe cel ce îi promite liniştea. Tocmai aceasta este dovada, că groaza noastră de crimă este naturală: toţi cei vinovaţi se tem, chiar dacă se află în siguranţă.

Soarta îi eliberează pe mulţi din temniţă, pe nimeni însă nu eliberează de spaimă. De ce? Pentru că este înrădăcinată în noi aversiunea faţă de o faptă pe care natura însăşi o condamnă. De aceea nici cel ce stă ascuns nu e niciodată sigur că poate rămîne acolo: conştiinţa îl acuză şi îl face să se dezvăluie sieşi. Traiul în nelinişte este soarta celor vinovaţi. Multe greşeli scapă de pedeapsa legii, de judecători, de pedepsele bine fixate: tocmai de aceea ar fi grav pentru oameni dacă cei vinovaţi nu ar suferi pe dată pedepse aspre din partea naturii şi dacă frica nu ar lua pe dată locul pedepsei impuse.


 Rămîi cu bine.

Seneca