Mânia nu trebuie acceptată niciodată;

Seneca Lucius Annaeus

Mânia nu trebuie acceptată niciodată; uneori trebuie doar simulată, dacă este nevoie să punem în mișcare spiritele leneșe ale celor care ascultă, aşa cum trezim caii care se pun greu la trap cu beţe ascuțite şi cu tăciuni puși sub copite. Uneori trebuie să vârâm frica în cei la care raţiunea nu este de folos: să te mânii nu este de mai mare folos decât să jelești sau să te temi. „Şi totuşi? Nu apar motive care stârnesc mânia?” Ba tocmai atunci cel mai mult trebuie să o oprim cu mâinile întinse. Şi nu este greu să ne învingem spiritul, de vreme ce şi atleții, deși se îngrijesc de latura cea mai neînsemnată, suportă lovituri și dureri ca să absoarbă forţa celui care îi lovește, şi nu lovesc atunci când îi îndeamnă mânia, ci la momentul potrivit.

Se spune că Pirus, cel mai mare antrenor în concursurile de gimnastică, îi îndemna frecvent pe cei pe care îi antrena să nu se mânie: pentru că mânia strică tehnica şi este preocupată doar de ce poate strica. Adeseori așadar raţiunea îndeamnă la răbdare, mânia la răzbunare, iar noi, cei care am reuşit să scăpăm de primele nenorociri, ne rostogolim în altele mai mari. Pe unii i-a aruncat în exil un singur cuvânt de jignire, pe care nu au suportat-o cu calm, iar cei care nu au vrut să suporte în tăcere o injurie ușoară au fost copleșiți de relele cele mai apăsătoare şi, revoltaţi că li s-a luat ceva din libertatea deplină, au atras asupra lor jugul sclaviei.

„Oratorul mânios”, zice unul, „este câteodată mai bun.” Ba chiar şi atunci când simulează mânia: pentru că şi actorii impresionează mulțimea prin recitarea lor nu când sunt mânioşi, ci atunci când joacă bine rolul unui personaj mânios. Prin urmare, şi într-o sală de judecată, şi la adunări şi oriunde spiritele altor oameni trebuie conduse după voia noastră, vom simula chiar noi uneori mânia, uneori teama, uneori mila, ca să le provocăm altora aceste stări, şi, ce nu au reușit să producă emoțiile adevărate, adeseori reușește simularea acestora. „Spiritul căruia îi lipsește mânia”, spune, „este moale.” Este adevărat, dacă nu are în el nimic mai puternic decât mânia. Un om nu se cuvine să fie nici hoț, nici pradă, nici milos, nici crud: unul are un spirit prea moale, altul prea aspru; înţeleptul să fie cumpătat și în acțiunile care cer curaj să se servească nu de mânie, ci de forță.
Ramîi cu bine

Seneca