Fata nevazuta a povestii: Rosia Montana pentru turisti
Fata nevazuta a povestii: Rosia Montana pentru turisti: "
De ce ar vrea cineva să viziteze Roşia Montană? Să luăm doar unul dintre traseele recomandate de autorii ghidului, al treilea (pag. 99): Şcoala Veche – Cârnic – Cetate – Cârnicel – Piatra Despicată – Piatra Corbului – Tăul Corna – Roşia Poieni – Detunata. Cârnicul este celebrul masiv a cărui descărcare arheologică în 2004 a generat un răsunător proces. În prezent, datorită galeriilor romane din adâncul său, masivul este integral clasat ca monument istoric de categoria A. Piatra Despicată, Piatra Corbului şi Detunata sunt situri declarate monumente ale naturii, ce oferă vizitatorului peisaje care taie respiraţia. Tăul Corna este unul dintre cele 8 tăuri din Roşia, lacuri artificiale menite să asigure apa necesară prelucrării minereului aurifer în mineritul tradiţional; se află la 940 de metri altitudine şi are o suprafaţă de 5000 m2. Pentru experienţe turistice cât mai variate, ghidul propune alte câteva trasee: al bisericilor, al tăurilor, al caselor de patrimoniu, al centrului istoric al Roşiei Montane, al vestigiilor miniere antice, al zonei Bucium.
Oricine a fost măcar o singură dată la Roşia Montană ştie că frumuseţea naturii este spectaculoasă, dar şi că localitatea trăieşte de mai mulţi ani o dramă, locuitorii ei fiind împărţiţi între cei care se opun exploatării cu cianuri propuse de compania Roşia Montană Gold Corporation şi cei care o susţin. În ultimii 10 ani, compania a cumpărat circa 80% din gospodăriile din localitate. Fundaţia Culturală Roşia Montană îi reprezintă pe roşienii rămaşi în casele lor, aceia care afirmă răspicat că nu vor să-şi vândă proprietăţile şi că turismul este şansa de dezvoltare durabilă a comunei lor. Faptul că ideea nu este una fantezistă, aşa cum afirmă partizanii RMGC, a fost susţinut cu studii serioase, în mai multe rânduri, de către Academia Română şi de către Academia de Studii Economice.
Mai mult chiar, localităţi din apropierea imediată a Roşiei Montane, precum Arieşeni şi Albac, se descurcă foarte bine trăind din turism. Ironia sorţii (ca să zicem aşa) a făcut ca, sub presiunea vocilor tot mai consistente şi mai credibile care au susţinut varianta turismului, tocmai compania RMGC să propună, în acelaşi timp cu Fundaţia Culturală Roşia Montană, un (alt) ghid turistic al Roşiei Montane, intitulat Călătorie în Ţara Aurului – o destinaţie de legendă în Apuseni, după ce ani de-a rândul a susţinut că singura posibilitate de dezvoltare economică pentru comunitate este mineritul – anume, cel cu cianuri. Lansarea propriei versiuni de ghid turistic ar putea fi considerată o capitulare în faţa evidenţei şi o dovadă de bunăcredinţă a companiei, dacă nu ar fi deja cunoscut faptul că aria viitoarei exploatări ar urma să cuprindă circa trei sferturi din actuala localitate, mai puţin „zona protejată”, aflată chiar în centrul lucrărilor. Toată publicitatea făcută în jurul acestui al doilea ghid, căruia mai multe ziare naționale i-au dedicat articole de câte o pagină a doua zi de la lansare, chiar dacă a fost menită să credibilizeze RMGC, a făcut, de fapt, un serviciu subiectului „Roșia Montană – destinație turistică”.
Roşia Montană într-o istorie cu bătaie lungă
Roşia Montană, centrul la începutul secolului XX. Verespatak es Kornyeke, Csiky Lajos
„Roșia Montană își datorează celebritatea în lumea științifică internațională a celor circa 50 de tăblițe cerate găsite în galeriile romane, din care au supraviețuit 25 și câteva fragmente. Ele au fost descoperite între anii 1786 și 1855 în galeriile Sf. Ecaterina-Monulești, Sf. Iosif din Masivul Lety, Ohaba – Sf. Simion din Masivul Cârnic și Laurențiu din Masivul Igre. Au re fost studiate de cei mai mari savanți ai vremii, printre care Theodor Mommsen, care le-a publicat într-unul dintre volumele operei sale fundamentale, Corpus inscriptionum Latinarum. Cronologic aceste tăblițe se întind între 6 februarie 131 și 29 mai 167 și cuprin contracte de vânzare-cumpărare, de împrumut și protocoale ale unor colegii. Sunt considerate pe bună dreptate a fi unele dinte izvoarele de bază ale dreptului roman.”
Tăbliţă cerată din 20 iunie 162. Muzeul Naţional de istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca.
„Mai cu seamă după pierderea regiunii miniere a Sileziei, în 1764, Transilvania va deveni cea mai importantă provincie a Imperiului Habsburgic în privința resurselor metalifere. Sub Habsburgi au fost introduse cele mai noi tehnici de exploatare, a fost creat cadrul juridic pentru o exploatare rațională și, pe lângă minerii localnici, au fost aduși mineri din toate colțurile imperiului. S-a născut, prin urmare, o societate cosmopolită, tolerantă și cu un puternic spirit european. Dovada materială o reprezintă astăzi influențele din arhitectura laică și, mai ales, bisericile, aparținând nu numai cultelor ortodox și greco-catolic, ci și cultelor romano-catolic, unitarian și calvin.”
Steampuri, instalaţii de măcinat minereul aurifer. Erau puse în funcţiune cu ajutorul apei sau, în epoca modernă, cu ajutorul energiei electrice
„O trăsătură aparte a zonei este credința minerilor în vîlve. Vâlva băii este zâna (duhul) despre care minerii cred că stăpânește și împarte aurul munților. Vâlvele pot fi bune sau rele. Ele apar unde se găsește mult aur și nu se arată oricui. «Și vâlvele aleg oamenii, nu spun oricui și nu se arată oricui… Unde-i aor mult, capătă vâlvă și vâlva e după om și sufletul lui» (din legenda La baie la Ferdinand).”
Aceste fragmente au fost preluate din Ghidul cultural-turistic al Roşiei Montane.
Foto: Lorin Niculae
"
Fata nevazuta a povestii: Rosia Montana pentru turisti
de Luminiţa CorneanuLansat de curând, Ghidul cultural-turistic al Roşiei Montane, editat de Fundaţia Culturală Roşia Montană, în două versiuni, una în limba română, cealaltă în engleză, e o reacţie la ofensiva economică purtată de firma Roşia Montană Gold Corporation, propunând un model de dezvoltare durabilă a localităţii, bazată pe turism. Ghidul oferă o altă versiune a Roşiei Montane, dincolo de scandalurile recente, autorii gândind să familiarizeze cititorul cu istoria locului, cu arhitectura, folclorul, personalităţile ce au pornit de la Roşia, prezentând, în final, cele mai interesante trasee turistice, posibilităţile de cazare din zonă, cu adrese și numere de telefon, şi căile de acces spre localitate.
De ce ar vrea cineva să viziteze Roşia Montană? Să luăm doar unul dintre traseele recomandate de autorii ghidului, al treilea (pag. 99): Şcoala Veche – Cârnic – Cetate – Cârnicel – Piatra Despicată – Piatra Corbului – Tăul Corna – Roşia Poieni – Detunata. Cârnicul este celebrul masiv a cărui descărcare arheologică în 2004 a generat un răsunător proces. În prezent, datorită galeriilor romane din adâncul său, masivul este integral clasat ca monument istoric de categoria A. Piatra Despicată, Piatra Corbului şi Detunata sunt situri declarate monumente ale naturii, ce oferă vizitatorului peisaje care taie respiraţia. Tăul Corna este unul dintre cele 8 tăuri din Roşia, lacuri artificiale menite să asigure apa necesară prelucrării minereului aurifer în mineritul tradiţional; se află la 940 de metri altitudine şi are o suprafaţă de 5000 m2. Pentru experienţe turistice cât mai variate, ghidul propune alte câteva trasee: al bisericilor, al tăurilor, al caselor de patrimoniu, al centrului istoric al Roşiei Montane, al vestigiilor miniere antice, al zonei Bucium.
Oricine a fost măcar o singură dată la Roşia Montană ştie că frumuseţea naturii este spectaculoasă, dar şi că localitatea trăieşte de mai mulţi ani o dramă, locuitorii ei fiind împărţiţi între cei care se opun exploatării cu cianuri propuse de compania Roşia Montană Gold Corporation şi cei care o susţin. În ultimii 10 ani, compania a cumpărat circa 80% din gospodăriile din localitate. Fundaţia Culturală Roşia Montană îi reprezintă pe roşienii rămaşi în casele lor, aceia care afirmă răspicat că nu vor să-şi vândă proprietăţile şi că turismul este şansa de dezvoltare durabilă a comunei lor. Faptul că ideea nu este una fantezistă, aşa cum afirmă partizanii RMGC, a fost susţinut cu studii serioase, în mai multe rânduri, de către Academia Română şi de către Academia de Studii Economice.
Mai mult chiar, localităţi din apropierea imediată a Roşiei Montane, precum Arieşeni şi Albac, se descurcă foarte bine trăind din turism. Ironia sorţii (ca să zicem aşa) a făcut ca, sub presiunea vocilor tot mai consistente şi mai credibile care au susţinut varianta turismului, tocmai compania RMGC să propună, în acelaşi timp cu Fundaţia Culturală Roşia Montană, un (alt) ghid turistic al Roşiei Montane, intitulat Călătorie în Ţara Aurului – o destinaţie de legendă în Apuseni, după ce ani de-a rândul a susţinut că singura posibilitate de dezvoltare economică pentru comunitate este mineritul – anume, cel cu cianuri. Lansarea propriei versiuni de ghid turistic ar putea fi considerată o capitulare în faţa evidenţei şi o dovadă de bunăcredinţă a companiei, dacă nu ar fi deja cunoscut faptul că aria viitoarei exploatări ar urma să cuprindă circa trei sferturi din actuala localitate, mai puţin „zona protejată”, aflată chiar în centrul lucrărilor. Toată publicitatea făcută în jurul acestui al doilea ghid, căruia mai multe ziare naționale i-au dedicat articole de câte o pagină a doua zi de la lansare, chiar dacă a fost menită să credibilizeze RMGC, a făcut, de fapt, un serviciu subiectului „Roșia Montană – destinație turistică”.
Roşia Montană într-o istorie cu bătaie lungă
Roşia Montană, centrul la începutul secolului XX. Verespatak es Kornyeke, Csiky Lajos
„Roșia Montană își datorează celebritatea în lumea științifică internațională a celor circa 50 de tăblițe cerate găsite în galeriile romane, din care au supraviețuit 25 și câteva fragmente. Ele au fost descoperite între anii 1786 și 1855 în galeriile Sf. Ecaterina-Monulești, Sf. Iosif din Masivul Lety, Ohaba – Sf. Simion din Masivul Cârnic și Laurențiu din Masivul Igre. Au re fost studiate de cei mai mari savanți ai vremii, printre care Theodor Mommsen, care le-a publicat într-unul dintre volumele operei sale fundamentale, Corpus inscriptionum Latinarum. Cronologic aceste tăblițe se întind între 6 februarie 131 și 29 mai 167 și cuprin contracte de vânzare-cumpărare, de împrumut și protocoale ale unor colegii. Sunt considerate pe bună dreptate a fi unele dinte izvoarele de bază ale dreptului roman.”
Tăbliţă cerată din 20 iunie 162. Muzeul Naţional de istorie a Transilvaniei, Cluj-Napoca.
„Mai cu seamă după pierderea regiunii miniere a Sileziei, în 1764, Transilvania va deveni cea mai importantă provincie a Imperiului Habsburgic în privința resurselor metalifere. Sub Habsburgi au fost introduse cele mai noi tehnici de exploatare, a fost creat cadrul juridic pentru o exploatare rațională și, pe lângă minerii localnici, au fost aduși mineri din toate colțurile imperiului. S-a născut, prin urmare, o societate cosmopolită, tolerantă și cu un puternic spirit european. Dovada materială o reprezintă astăzi influențele din arhitectura laică și, mai ales, bisericile, aparținând nu numai cultelor ortodox și greco-catolic, ci și cultelor romano-catolic, unitarian și calvin.”
Steampuri, instalaţii de măcinat minereul aurifer. Erau puse în funcţiune cu ajutorul apei sau, în epoca modernă, cu ajutorul energiei electrice
„O trăsătură aparte a zonei este credința minerilor în vîlve. Vâlva băii este zâna (duhul) despre care minerii cred că stăpânește și împarte aurul munților. Vâlvele pot fi bune sau rele. Ele apar unde se găsește mult aur și nu se arată oricui. «Și vâlvele aleg oamenii, nu spun oricui și nu se arată oricui… Unde-i aor mult, capătă vâlvă și vâlva e după om și sufletul lui» (din legenda La baie la Ferdinand).”
Aceste fragmente au fost preluate din Ghidul cultural-turistic al Roşiei Montane.
Foto: Lorin Niculae
Comentarii