Mai mult decît atît, pentru că o mare parte a insultelor vine de la cei trufaşi şi aroganţi şi care fac faţă prost succesului

 

Seneca Lucius Annaeus

Mai mult decît atît, pentru că o mare parte a insultelor vine de la cei trufaşi şi aroganţi şi care fac faţă prost succesului, înţeleptul are ceva care îi permite să privească dispreţuitor această atitudine îngîmfată, şi anume virtutea cea mai frumoasă dintre toate, măreţia sufletească. Ea trece peste orice de felul acesta, cum sînt închipuirile deşarte ale visurilor şi vedeniile nopţii, în care nu există nimic solid şi real. În acelaşi timp, el crede că toţi îi sînt mai prejos, pînă-ntr-atît încît le lipseşte îndrăzneala de a dispreţui ceea ce se află mult deasupra lor.
Cuvîntul contumelia (insultă) vine de la contemptus (dispreţ), fiindcă nimeni nu îi aduce o asemenea injurie cuiva decît dacă îl desconsideră. Însă nimeni nu îl desconsideră pe unul care este mai mare decît el sau mai bun, chiar dacă se poartă în felul în care obişnuiesc să se poarte cei dispreţuitori. De fapt, şi copiii îşi lovesc în faţă părinţii, şi sugarul răvăşeşte părul mamei şi îl smulge, scuipă, îşi dezgoleşte în văzul alor săi acele părţi care ar trebui să stea acoperite, scapă cuvinte necuviincioase; totuşi, nu numim insultă nici una dintre aceste purtări. De ce? Pentru că cel care le face nu este în stare să dispreţuiască.
Purtarea pe care o avem noi faţă de copii, înţeleptul o are faţă de toţi cei ce îşi păstrează copilăria şi dincolo de maturitate şi de cărunteţe. Oare au crescut în vreun fel cei care păstrează încă neajunsurile unei minţi infantile, cu defectele sporite, care se deosebesc de copii doar prin mărime şi prin forma corpului, altminteri fără să fie mai puţin şovăitori şi nesiguri, căutînd plăcerile fără să le aleagă, temători şi liniştiţi nu prin fire, ci de frică? De aceea nimeni nu va spune că există vreo diferenţă între ei şi copii.
Căci în timp ce copiii sînt lacomi de arşice, de nuci şi de bănuţi de aramă, aceştia sînt lacomi de aur, de argint şi de oraşe; în timp ce copiii se joacă între ei de-a magistraţii şi au, în fantezia lor, togi pretexte, fascii şi un tribunal, aceştia se joacă întocmai, pe Cîmpul lui Marte, în for şi în clădirea senatului, cu seriozitate. Primii dau la iveală închipuiri de case din îngrămădiri de nisip, pe plajă, iar ceilalţi, ca şi cînd ar face ceva însemnat, ocupaţi să pună unele peste altele pietre şi să ridice pereţi şi acoperişuri, au transformat ceea ce fusese inventat ca apărare pentru corp într-o ameninţare. Ramîi cu bine.

Seneca.