Am navigat, dragul meu prieten, şi am lăsat în urmă viaţa de parcă ar fi fost marea, cum spune Vergiliu al nostru: „iară ţărm şi oraşe dăm zării” ,

Seneca Lucius Annaeus.

         Am navigat, dragul meu prieten, şi am lăsat în urmă viaţa de parcă ar fi fost marea, cum spune Vergiliu al nostru:
„iară ţărm şi oraşe dăm zării” şi tot aşa în cursa aceasta ameţitoare a timpului ne-am lăsat în urmă mai întîi copilăria, apoi adolescenţa, apoi acea vîrstă dintre tinereţe şi bătrîneţe care se învecinează cu amîndouă, apoi anii cei mai buni ai bătrîneţii; acum, la urmă, începe să se arate sfîrţitul comun al tuturor oamenilor. 
       Nebuni cum sîntem, ne apare ca o stîncă primejdioasă: este însă un liman – nu se cuvine să-l ocoleşti, iar dacă cineva ajunge acolo în anii de început ai vieţii, nu e prilej de jale, tot aşa cum nu are motive să se plîngă cel care şi-a încheiat iute traversarea mării.
Pe unul, cum ştii, l-au ţinut în loc vînturi fără vlagă, care şi-au rîs de el şi l-au ostenit cu sîcîiala unei lentori a liniştii; pe un altul, în schimb, o suflare de vînt neîntreruptă îl împinge cu mare viteză.
     Nu întotdeauna, ştii asta, binele nu înseamnă să trăieşti, ci să trăieşti bine. De aceea înţeleptul va trăi nu cît poate, ci cît se cuvine. Va fi atent unde anume trăieşte, cu cine, în ce fel, ce face.
      Se va gîndi mereu la cum îi este viaţa, nu cît de lungă. Dacă împrejurările potrivnice de care are parte sînt multe la număr şi-i tulbură liniştea, el se desprinde de toate: nu i se pare important dacă moare mai repede ori mai tîrziu: nu se teme de moarte ca de un mare rău – nimeni nu poate pierde mult dintr-o picătură de apă. Ramîi cu bine.

Seneca