Toate faptele din întreaga noastră viaţă sînt rînduite de grija faţă de bine şi rău;
Toate
faptele din întreaga noastră viaţă sînt rînduite de grija faţă de bine
şi rău; pe acestea se întemeiază regulile de a face sau a nu face ceva.
Iată care este: omul vrednic va face ceea ce consideră că este moral,
chiar dacă asta va însemna pentru el trudă, chiar dacă îi va produce
neajunsuri ori va fi primejdios; nu va săvîrşi în schimb vreo faptă
nedemnă, chiar dacă aceasta i-ar aduce bani ori plăcere ori putere:
nimic nu-l va ţine departe de ceea ce este moral, nimic nu-l va ademeni
la ceea ce este nedemn.
Aceasta este sigurul bine, cel pe care îl resimte nu doar spiritul desăvîrşit, ci şi spiritul generos şi care are o natură bună: celelalte feluri de bine sînt superficiale şi schimbătoare. De aceea să le ai în stăpînire înseamnă griji; chiar dacă bunăvoinţa sorţii le-a îngrămădit în mîinile unui singur om, ele se lasă greu asupra celui ce le stăpîneşte, îl apasă întotdeauna, uneori chiar îl amăgesc.
Niciunul dintre înalţii demnitari pe care-i vezi nu este fericit, nu mai mult decît sînt fericiţi actorii cărora piesele de teatru le dau pe scenă sceptrul şi mantia: în faţa publicului merg trufaşi şi înalţi în coturnii lor, dar de îndată ce ies de pe scenă şi-i scot din picioare şi revin la statura lor obişnuită. Nu este măreţ niciunul dintre oamenii aceia pe care bogăţia şi cinstirile i-au aşezat într-o poziţie privilegiată. Şi atunci de ce pare măreţ? Pentru că îl măsori laolaltă cu piedestalul lui. Un pitic, chiar de se află pe un munte, nu este înalt; un uriaş îşi păstrează înălţimea chiar de se află într-o groapă.
În această greşeală ne chinuim: nu preţuim pe nimeni pentru ceea ce este, ci îi adăugăm toate podoabele de care are parte. Dacă vrei însă să faci o evaluare precisă a unui om şi să afli cum este el cu adevărat, cercetează-l despuiat de toate: să-şi lase deoparte moştenirea părintească, să-şi lase funcţiile publice şi alte amăgiri ale sorţii, să-şi lase deoparte chiar trupul: priveşte la spiritul lui, cum este şi cît de mare este, dacă este mare prin sine însuşi ori prin bunuri străine. Ramîi cu bine
Seneca
Aceasta este sigurul bine, cel pe care îl resimte nu doar spiritul desăvîrşit, ci şi spiritul generos şi care are o natură bună: celelalte feluri de bine sînt superficiale şi schimbătoare. De aceea să le ai în stăpînire înseamnă griji; chiar dacă bunăvoinţa sorţii le-a îngrămădit în mîinile unui singur om, ele se lasă greu asupra celui ce le stăpîneşte, îl apasă întotdeauna, uneori chiar îl amăgesc.
Niciunul dintre înalţii demnitari pe care-i vezi nu este fericit, nu mai mult decît sînt fericiţi actorii cărora piesele de teatru le dau pe scenă sceptrul şi mantia: în faţa publicului merg trufaşi şi înalţi în coturnii lor, dar de îndată ce ies de pe scenă şi-i scot din picioare şi revin la statura lor obişnuită. Nu este măreţ niciunul dintre oamenii aceia pe care bogăţia şi cinstirile i-au aşezat într-o poziţie privilegiată. Şi atunci de ce pare măreţ? Pentru că îl măsori laolaltă cu piedestalul lui. Un pitic, chiar de se află pe un munte, nu este înalt; un uriaş îşi păstrează înălţimea chiar de se află într-o groapă.
În această greşeală ne chinuim: nu preţuim pe nimeni pentru ceea ce este, ci îi adăugăm toate podoabele de care are parte. Dacă vrei însă să faci o evaluare precisă a unui om şi să afli cum este el cu adevărat, cercetează-l despuiat de toate: să-şi lase deoparte moştenirea părintească, să-şi lase funcţiile publice şi alte amăgiri ale sorţii, să-şi lase deoparte chiar trupul: priveşte la spiritul lui, cum este şi cît de mare este, dacă este mare prin sine însuşi ori prin bunuri străine. Ramîi cu bine
Seneca
Comentarii